Am avut noroc. O poveste personală, de la tinerețe la șefia unei bănci, inspirată de înțelepciunea generațiilor.

Capitolele din carte:

1. Încredere

În prima parte a acestui capitol povestesc despre copilăria și despre tinerețea mea. Sunt o mulțime de amintiri frumoase din perioada 1970-1990, amintiri care vor trezi sentimente dragi unora și îi vor nedumeri, probabil, pe cei mai tineri.

Subliniez cu tușă groasă importanța primilor 25 de ani din viață în formarea mea ca om. Arăt prin mai multe exemple din tinerețe, dar și de mai târziu, de la job, cum să faci să dobândești încredere în tine, să îi faci pe ceilalți să aibă încredere în tine și să poți, la rândul tău, să acorzi încredere altora.

Descriu și metodele aplicate de mine atunci când am fost cu încrederea la un nivel care nu îmi era acceptabil.
Am avut șansa să întâlnesc foarte mulți oameni valoroși, iar acesta este Noroc cu „N” mare. Trei dintre ei au fost chiar providențiali. În acest capitol îi amintesc pe doi dintre ei. Primul a fost profesorul meu de matematică.

2. Muncă și Ambiție

În prima parte povestesc despre bunicii mei din partea mamei, oameni foarte simpli de altfel. Relatarea este puțin duioasă, deși nu am pornit cu această intenție.

Lăsând însă de-o parte acest detaliu, îmi aduc aminte cum munca a fost valoarea supremă a vieții pentru bunicii mei, fără a crâcni vreun „am obosit”, „m-am plictisit” sau „mi-e rău”. La fel au trăit și părinții mei.

Totodată, arăt cât de importantă este capacitatea de efort la job. Iar dacă aceasta este însoțită de ambiție, sunt mari șanse să te faci remarcat, apreciat, util și, de ce nu?, să fii fericit. Da, fericit, pentru că am observat că familiile care au rezistat unite de-a lungul timpului au fost mai ales cele în care soții au muncit foarte mult.

Din păcate, există și exemple în care familiile gestionează greșit atitudinea copiilor față de muncă și disciplină. Scriu și despre asta.

3. Inteligență

Este un capitol aparte care, bănuiesc, îi va supăra pe unii dintre cititori, pentru că afirm destul de răspicat că inteligența nu poate fi șlefuită decât în mod periferic: o ai sau nu o ai.

În acest capitol mă refer la inteligența carteziană, la logică, deși recunosc că și celelalte categorii de inteligență, cea emoțională sau socială, de exemplu, sunt importante; doar că nu le tratez aici.
Ilustrez importanța oamenilor inteligenți în companii și felul în care pot managerii sau oamenii care lucrează în HR să îi detecteze.

Subliniez, din nou, cât de important este să fii înconjurat de oameni deștepți și, din această perspectivă, contrazic neaoșa zicală „Decât codaș la oraș mai bine în satul tău fruntaș!”.

Descriu câteva episoade pe care le-am trăit la Universitatea Harvard, din care am tras diverse concluzii. Susțin o metodă prin care poți da o și mai mare valoare cursurilor de pregătire la care participi. În baza acestor concluzii, dar și din perspectiva faptului că nu suntem toți la fel de inteligenți, m-am hazardat și am expus modul în care văd eu astăzi problema școlii în România.

4. Bun-simț. Modestie. Mândrie

Acest capitol începe astfel:

Îți trebuie un dram de timiditate ca să ai bun-simț. 
Timiditatea este o calitate cu care ne luptăm tot timpul, ca să o aducem la dozajul optim.

Îți trebuie și disciplină. Îmi este greu să îmi imaginez un om haotic, indisciplinat, dar cu mult bun-simț.
Odată cu bunul-simț apare și modestia. Mă refer la modestia cu sens pozitiv, deci la modestia ca atitudine și nu ca aspirație.

La job, am remarcat că, pe termen lung, câștigă cei cu bun-simț. Modești în relația cu ceilalți și mândri de ceea ce fac. Mândri din fire, modești în afișare.

La fel ca modestia, și mândria are două sensuri opuse. Mândria în sens pozitiv echivalează cu combinația dintre verticalitate și ambiție. Cea în sens negativ echivalează cu superficialitatea, auto-suficiența și cu acapararea spațiului celorlalți. Oamenii cu care am lucrat foarte bine la job au fost cei cu bun-simț, timizi din naștere și care se luptă zilnic ca să își învingă timiditatea. Un fel de: „Sunt timid, dar mă tratez.”.

5. Creativitate

În lumea de azi, când super-tehnologia este și rege, și regină, dezvoltarea propriei creativități devine o obligație.

De-această dată prezint cum am mers eu pe acest drum, ce cursuri am făcut și ce idee (minunată) am avut pentru a o pune în aplicare la job; din păcate, nu am reușit să o implementez, rămânând la nivelul de idee.

Amintesc modul în care încercam să fiu autentic și creativ în momente importante: la ședințele de buget, în cadrul diverselor întâlniri sau atunci când trebuia să țin un speech în fața oamenilor.

Vorbesc și despre simțul umorului și despre faptul că am lucrat mai ușor cu oamenii care au această însușire.
La urma urmei, oamenii creativi trăiesc vieți mai bogate.

6. Noroc

Este un capitol scurt, dar important.

Ideea de bază a acestui capitol este următoarea: un manager bun, atunci când are succes, consideră norocul ca parte importantă a succesului său; dar atunci când nu are succes, își asumă integral deciziile proaste.

Generalizând și glumind un pic, dacă ai reușit în viață, ai avut noroc. Dacă nu, nu da vina pe ghinion.

7. Natură. Sport. Muzică. Hobby-uri

Acest capitol, precum și următorul, vin doar în completarea valorilor mele, pentru că, evident, ele nu se mai referă la trăsăturile indispensabile pentru a performa bine.

Nu sunt dintre cei care afirmă că dacă îți place natura, dacă faci sport sau dacă ai vreun hobby atunci performezi mai bine la job. Nu.

Totuși, am avut și am o viață frumoasă, nu numai pentru că mi-a plăcut enorm să muncesc și să trag nebunește la serviciu, nu numai pentru că am avut mare succes, nu numai pentru că am o familie grozavă, dar și pentru că am avut și am mari hobby-uri. Despre ele vorbesc cu foarte multă patimă în acest capitol.

Nu știu cum ar fi fost viața mea fără dragostea față de natură, sport și muzică. 

În acest capitol amintesc și de a treia persoană providențială din viața mea: nașul nostru de căsătorie.

8. La pensie

Acesta este un capitol trist.
Dar el dorește a fi un îndemn pentru cei tineri și pentru cei care sunt la job să nu aștepte pensia și bătrânețea. Chiar asta dorește să fie: un capitol îndemn.

Nimic nu se compară cu tinerețea: la tinerețe ai planuri de viitor, visezi și te visezi, ești iute și neobosit.
Iar în legătură cu capitolul precedent, bătrânețile sunt mai ușoare dacă ai hobby-uri puternice (atenție! să nu fie prea costisitoare).

Totodată, ofer și câteva sfaturi despre cum cred eu că îți poți trăi cu demnitate ultima parte a vieții.